Proba la Limba și literatura română, care este susținută azi de absolvenții de liceu, dă startul probelor scrise din cadrul examenului de Bacalaureat 2019. Vă reamintim că ei au dat simularea la BAC în urmă cu patru luni. Conform rezultatelor înregistrate atunci, 42,15% dintre elevii de clasa a XII-a au obținut medii de 6 și peste 6.
UPDATE 11:30 – Elevii care au dat astăzi proba de limba și literatura română a examenului de bacalaureat au avut la subiectul III de realizat un eseu pe baza unui text aparţinând autorilor George Bacovia sau Lucian Blaga pentru profilul Real şi Tudor Arghezi sau Eugen Barbu la Uman.
Citește și: Bacalaureat 2019. Când se dau probele scrise din prima sesiune și când este a doua sesiune a examenului
Examenul naţional de Bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii de liceu care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea, respectiv au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise.
Ca să calculezi media finală a examenului de Bacalaureat, trebuie să faci o formulă foarte simplă. Mai exact: Media aritmetică – suma unui număr de variabile împărțit la numărul lor. Media aritmetică = (a+b)/2.
În cazul examenului de BAC se susțin trei probe scrise, astfel că vor exista trei note. Media de BAC se va calcula: (a+b+c)/3. Prin urmare, dacă un elev a obtinut următoarele note la examenul național de bacalaureat: Limba Română – 8,5; Matematică – 8; Chimie 9,40. Media la BAC se calculează în felul următor: (8,5+8+9,40)/3= 8,63.